Actrița care a jucat rolul Prințesei Leia din „Star Wars” a murit

Actrița care a jucat rolul Prințesei Leia din „Star Wars a murit
Publicat: 27/12/2016, 20:42
În urmă cu trei zile, actrița Carrie Fisher a suferit un atac de cord la bordul unui avion ce efectua o cursă pe ruta Londra-Los Angeles.Vedeta a primit îngrijiri de la o echipă de intervenție imediat după ce avionul a aterizat la Los Angeles și a fost transportată la spital. Înainte de aterizare, însă, pasagerii i-au administrat primul ajutor pentru că încetase să respire, notează Los Angeles Times.
Fisher provine dintr-o familie consacrată la Hollywood, fiind fiica actriței Debbie Reynolds și a cântărețului Eddie Fisher. Călcând pe urmele părinților săi faimoși, aceasta și-a făcut debutul pe Broadway la vârsta de 15 ani, alături de mama sa, în„Irene”. Debutul său cinematografic a venit în 1975, odată cu filmul„Shampoo” al lui Warren Beatty, însă a cunoscut adevărata celebritate odată cu seria„Star Wars”, în 1977.
După mai multe roluri în televiziune, următorul film important al lui Fisher a fost cel din„The Blues Brothers”, cu toate că a fost atunci catalogată drept„femeia misterioasă” Apoi a apărut în„Star Wars: Imperiul Contraatacă” și„Întoarcerea lui Jedi”, dar și în spectacolul de pe Broadway numit„Agnes of God”. În 1986 aceasta a avut un rol și în pelicula lui Woody Allen,„Hannah and Her Sisters”.
În anul care a urmat Fisher și-a lansat prima carte intitulată„Postcards from the Edge”, un roman autobiografic care a fost apoi transformat în film în care au jucatMeryl Streep șiShirley MacLaine. Carrie Fisher și-a continuat cariera cinematografică, jucând în filme precum„When Harry Met Sally”,„Austin Powers: International Man of Mystery”,„Scream 3″ și„Jay and Silent Bob Strike Back”. Și drumul său ca autor a continuat cu publicarea romanelor„Surrender the Pink” și„Delusions of Grandma”.
Fisher, care s-a luptat cu dependența de droguri și cu tulburarea bipolară, a ajuns din nou în lumina reflectoarelor în 2015, atunci când s-a întors în rolul care a consacrat-o, cel al Prințesei Leia în„Star Wars: Trezirea Forței”, de unde am aflat că Leia și Han Solo s-au despărțit, iar fiul lor Ben, Kylo Ren, s-a întreptat și el spre partea întunecată a Forței.
Din 1983 până în 1984 Fisher a fost căsătorită cu Paul Simon, dar nu au avut copii împreună. În 1992 a dat naștere unei fetițe a impresarului Bryan Lourd, pe numele ei Billie Lourd.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×